joi, 23 iulie 2009

Zburatorul, demonul inimilor parasite

Dragostea? Ce taina...atat de profund si tenebros este misterul „unitatii celor doua jumatati de mar”, inacat, pana si cel mai intelept om de pe pamant s-a declarat invins. Iata cat de simplu si frumos isi descrie esecul regele Solomon: „Trei lucruri mi se par minunate, ba chiar patru, pe care nu le pot pricepe:

Calea vulturului pe cer,

Urma sarpelui pe stanca,

Plutirea corabiei ce-si afla calea pe mare,

Un barbat si o femeie care se indragostesc.”

(Pilde 30, 18-19)

In atat de parfumatul arhaic romanesc regasim o tema care a generat, apoi in poezia romantica a secolului al XIX-lea, capodopera eminesciana: „Luceafarul”, este vorba despre iubirea nebuna care sparge pana si granitele dintre lumea concretului si cea a ideilor, dintre regatul vietii si imparatia mortilor! Folclorul nostru tracic, atat de bogat si expresiv introduce inca din vremuri ancestrale un personaj, mai degraba un duh erotic masculin, un demon incub (cum l-ar descrie Paracelsus), un zmeu cu ochii de foc care tulbura noptile fetelor tinere, le invadeaza mintea si le usuca sufletul intetindu-le scanteile din pantec, patrunde ca un abur subtire pe sub chenarele ferestrelor, se insinueaza pe sub patura naiva posedandu-le cu un patos inuman trupurile cuminti si calde. Zburatorul, demon solitar, sparge vazduhul numai noaptea, planeaza deasupra livezilor, curtilor, ulitelor, adulmeca parfumul fetelor de maritat, al nevestelor parasite, vaduvelor si patrunde nestingherit in iatacul mirosind a busuioc si levantica. Uneori se metamorfozeaza in ibovnicul asteptat si petrece cu ele pana la cantatul cocosilor. Fiind un demon intunecat, zburatorului nu-i place soarele, asa ca se retrage dupa un nor negru, asteapta negura si revine obsesiv in patul bietei femei, dezlantuindu-se orgasmic pana la epuizarea fizica si nervoasa a victimei, care poate muri in cele din urma din cauza extenuarii! Semnele unei asemena vizite sunt vizibile a doua zi, biata fata aratand slabita, palida cu privirile fierbinti si buzele uscate. Gasim in lucrarea lui Tocilescu: „Materialuri folklorice”, edita pe la 1900, o povestire foarte interesanta: „ Se zice ca o fata s-a avut bine cu un baiat. Dupa catva timp, baiatul a lasat-o, iar fata, de focul lui, il tot visa noaptea si a capatat Zburator. Asta venea noaptea, cand fata era culcata in pat si se dragostea cu ea. Fata dormea si nu-si da seama. Cand se revarsa de ziua, Zburatorul pleca, iar fata ramanea mai mult bolnava. O data, Zburatorul a venit la timpul lui, dar negasind fata, a inceput s-o caute prin casa. Lumea s-a dus acolo unde era Zburatorul. El atunci s-a prefacut intr-un sarpe care stralucea ca focul si a sburat, de unde a avenit, in niste sire cu paie. Lumea, ca sa scape fata de el, a dat foc paielor. Cand l-a ajuns focul pe sarpe, el a inceput sa strige, dar tot n-a scapat si a ars de tot. Fata a mai zacut un an de zile si a murit de dorul lui.”

Foarte intersanta aceasta translatare pe care unele spirite o fac pentru a-si gasi dragostea. Vechiul testament ne vorbeste despre Fii Cerului care s-au indragostit de ficele pamantului, iar din impreunarea lor s-au nascut titanii! In toate legendele populare exista acest mit al unei iubiri capabile sa invinga toate conventiile, dar nefiind una naturala, se sfarseste de regula prost.

In secolul al XVI-lea Philippus Theophrastus Bombast Von Hohenheim, cunoscut lumii intregi ca Paracelsus, cel mai mare esoterist al evului mediu pomeneste in „Ars Alchimica” despre incubus si succubus pe care le defineste ca entitati parazite, masculine sau feminine, care apar din elemente astrale ale unui barbat sau femeie, ca urmare a unei imaginatii lascive, forme eterice ale unor persoane decedate atrase in mod constient sau instinctiv de manifestarile sexuale ale unor oameni vii. Acestia se manifesta concret, capatand forme tangibile, intretin raporturi erotice cu „iubitii” lor. Ei mai pot fi corpurile astrale ale unor vrajitori sau vrajitoare care isi viziteaza victimile pentru a-si satisface poftele carnale.

Zmeul din basmele noastre populare este tot un Zburator, indragostit de o pamanteana, frumoasa, calda, vie...Ileana Cosanzeana poate fi considerata prototipul femeii chinuite. Pazita intr-un turn de catre parintii sai speriati de ferocitatea zmeului, ea ajunge totusi in regatul de dincolo si doar curajul si spiritul de sacrificiu al unui Fat Frumos o poate readuce in lumea de aici.

Astazi, vremurile moderne, ritmul agitat, stresul cotidian ne tin departe de toate aceste povesti pline de farmec si magie, insa noptile sunt aceleasi, iar femeile singure la fel e vulnerabile...asa ca la finalul acestui articol, cred ca devine utila o reteta veche de cateva sute de ani, capabila sa tina departe duhul ravasitor al Zburatorului. Printre primele măsuri de deszburătorit era descîntecul. Un descantec oltenesc menţionează nouă buruieni magice de leac (leurdă, avrămeasă, leuştean, odolean, sînger,matraguna, iarba ciută, muma pădurii şi iarba zburătorului) din care se face o fiertură pentru a spăla bolnavul de dragoste trei zile succesive, de către descîntătoare, spunînd:


„aşa să se spargă
faptul, lipitura) şi Zburătorul,
cum se răspîndesc răspîntiile
(...) aşa să se răspîndească vrăjile
şi lipitura şi Zburătorul(...)".



Exista un raspuns valabil pentru toate intrebarile


O relatie devine durabila, dupa un procedeu similar fabricarii lamelor de sabie. Fierul se caleste la temperaturi mari, se raceste apoi brusc in vase cu apa, iar mesterul trebuie sa stie exact cat si cum sa bata otelul proaspat incat sa nu-l rupa, dar sa-l faca suficient de ascutit.

Imbatat de dragoste, omul poate sa faca minuni. Poate zambi in arena cand este sfasiat de leii Cezarului, poate strabate infernul dupa Euridice, se poate blestema prin secole ca misteriosul conte Dracula...Arcanul suprem al tuturor magiilor este iubirea, credintele nu cunosc forta mai mare ca aceasta; singurul curent care strabate cele doua lumi si ii aduce pe cei dragi, plecati, in visul celor vii, arma care taie intunericul ignorantei si al egoismului.

Stiind abia acum toate acestea nu ma mai mira cum, de unde, si mai ales de ce a gasit sotia mea puterea de a ma astepta tot timpul cat am fost plecat. Azi, curatat de patimi, vicii, si orgoliu, plimbandu-ma cu sapca mea a la Gavroche, prin Herestraul pustiu, cu mainile la spate, ma simt ca un leu imblanzit. Desi mai port inca cicatricile luptei mele cu diverse ispite prin jungla atat de Mel Gibsoniana, care este viata, pot sa stau acum pe o banca, cu laptopul pe genunci si sa ma gandesc la un raspuns.

Imi vine mereu in minte, aproape ca o obsesie dezamagirea lui Hristos fata de cei calduti.Am inteles ca nebunia pasiunii, delirul dragostei, chinul zbuciumat al cautarilor, sunt infinit preferabile rationalismului cuminte, calculului steril, conformismului stupid dictat de cenusiul dicton: „pentru ca asa se cade...”Numai reptilele au sangele rece, si unii pesti, dar acestia sunt tacuti si isi petrec viata in intuneric, nederanjati de nimeni si nimic, atat de inerti...incat moartea nu-i poate surprinde cu nimic. Cred ca ai trait cu adevarat, doar atunci cand la plecare, te uit in urma si poti sa-ti spui...”imi vor lipsi toate astea...”!

Dar sa revin la subiect, dupa marea impacarea intre noi, am intrebat-o pe Lili, de ce m-a asteptat, de ce a crezut ca eu voi reveni in viata ei, cand eu insumi imi jurasem un alt drum fara intoarcere. Raspunsul ei a venit ca un dus cu apa incalzita de soare peste un trup plin de praf si obosit .

Dupa ce casa a inceput sa fie goala, iar lucrurile sa devina ostile, dupa ce barbatul acela din fotografii incepea sa nu mai semene cu nimeni, dupa ce ranile au inceput sa se usuce, iar lacrimile sa para ridicole, sotia mea s-a apucat de astrologie incercand sa gaseasca acolo o directie...Si tot calculand ascendentul, nodurile si quadraturile a descoperit o karma comuna, o predestinare. Astrele spuneau o poveste despre faptul ca nu avem cum sa ne desprtim, pentru ca suntem legati azi, de povesti mai vechi...din alte vieti. E foarte greu sa crezi toate astea, cand esti un spirit modern, pragmatic, si atat de tanar incat sa nu te gandesti decat la ziua de azi, poate si la cea de maine, dar inca nepregatit pentru ce a fost ieri...Atunci, poate putin contrariata, sotia mea s-a dus la o manastire unde auzise ca este un calugar batran, care vede viitorul. A primit-o, a ascultat-o, i-a sters lacrimile si a zambit spunandu-i: „ Dragostea este ca un soare...uneori norii sunt mai densi, mai grei, dar daca soarele nu se mai vede, asta nu inseamna ca el nu mai exista. Poti aprecia cu adevarat lumina lui, dupa o perioada ceva mai lunga de intuneric, dute acasa, se va intoarce!”

Incepea sa prinda contur un abur, care pentru toti cei din jurul ei, si mai ales pentru mine nu reperezenta decat o iluzie, o disperare care croseta fantasme pentru ca nu poate accepta adevarul: „Gata, ne-am despartit! Nimic si nimeni nu imi poate schimba decizia, hai sa bem ceva, fac cinste!”

Au trecut zile, saptamani, luni nu se intamplase inca nimic. Lili a mai fost pe aici, pe acolo, a tot vorbit cu diversi oamneni prezenti mai mult in lumea spirituala, decat in asta guvernata de interese si condusa de singuratate, si s-a intarit. Nesiguranta a disparut, fragilitatea, teama, au fost inlocuite de o o fermitate nemaintalnita pana atunci la ea. Sabia era aproape gata! Cand nu si-a mai pus intrebarea: „ Dar oare chiar se va intoarce?” a sunat cineva la usa!

Magie, nu, miracol, nu...Toate chestiunile astea sunt atat de obisnuite atunci cand iubesti cu adevarat!


vineri, 17 iulie 2009

Cateva povesti de dragoste


“Viata e o fictiune a carei regizor este Dumnezeu, spectatorii ingerii, iar oamenii isi joaca rolul fie pentru aplauze, fie pentru a primi rosii in cap”

Woody Allen

Intr-o seara friguroasa de noiembrie m-am jucat putin de-a povestitorul si mi-am imaginat cateva scene amoroase la limita. Va rog sa le priviti ca pe un exercitiu, fara nici o pretentie literara.

SMARANDA

Suferea de morbul lui Pot. Oasele I se macinau ca intr-o masina de tocat.Glumea uneori spunand ca el a fost facut din faina si in faina se va intoarce. Boala nu avea leac, prietenii nu aveau rabdare, iar mama lui nu il putea vedea asa. Intr-o noapte muri de inima rea. Lui nu-I paru rau. Avea s-o revada curand si se gandea din ce in ce mai des la asta. Infirmierele erau foarte dragute, doctorul Hans il privea cu o nesfarsita blandete si ii citea in fiecare seara din Thomas Mann si Max Bleher. Personajul din “Inimi cicatrizate” ii era cel mai familiar. Se imprietenise cu moartea si nu-I reprosa decat ca nu este punctuala. Nenorocirea s-a declansat cand cand avea 13 ani. Cacerul a avansat repede, iar acum la 21, Paul avea sa inchida ochii virgin! 7 ani de suferinta, aproape mistica l-au transformat intr0un intelept. Ceilalti bolnavi veneau la el si il ascultau ca pe un preot. Le spunea lucruri amuzante si ii facea sa uite de ale lor! Camarazii lui, crud de sanatosi s-au gandit ca bunul lor amic nu o poate sterge asa de pe aici fara sa cunoasca dragostea trupeasca si se chinuiai de cateva luni sa gaseasca o prostituatat care sa-l accepte asa cum era…un sac diform cu maini si picioare subtiri, ca un gandac urias intors pe spate! Intr-o zi, pe straduta prafuita a celui mai sarac cartier din Braila, baietii au gasit-o pe Smaranda. O nebuna cu parul despletit, care umbla goala pe strazi si se vindea pentru o bucata de paine sau o bere rece.Nu vorbea, avea ochii mici, porcini si buzele carnoase ca ale unui animal de prada. Au spalat-o, au imbracat-o intr-o rochie vaporoasa, care venea pe ea ca pe un dulap si au dus-o la sanatoriu. Paul dormea. L-au trezit usor. Vorbisera cu doctorul Hans, cu infirmerele. Totul era aranjat. Au adus pana si lumanarele si petale de trandafir pe care le-au presarat peste tot. Apoi i-au lasat siguri Paul fusese asezat in capul patului. Smaranda s-a apropiat de el, l-a dezvelit, i-a tras antalonii de la pijama si a inceput sa-I mangaie picioarele ca doua lemne.La inceput stresat, apoi foarte rusinat, Paul a simtit in cele din urma cum intra in erectie. Smaranda s-a dezbracat asa cum se simtea ea cel mai bine, s-a asezat peste el si a inceput sa se miste agitat, stangaci, lipsita total de gratie. Paul statea cu ochii inchisi strangand cu putere din dinti, pana cand s-a descarcat cu putere in pantecele ei. A urmat un moment lung de liniste. Paul a apucat mana Smarandei, a sarutat-o si i-a multumit. Ea a parasit tacuta si goala salonul, cu parul despletit. Ninsese. Infirmierele au schimbat asternuturile. Doctorul Hans era trist. Paul fusese imbracat cu costumul negru care ii era foarte mare. Sicriul din lemn de cires fusese asezat in gropa iar preotul tinea slujba.Bolnavii isi faceau cruce si il plangeau pe micul lor intelept.

Pe o strda saracacioasa di Braila, o fetita blonda se juca cu un calut de lemn. Smaranda zambea fericita!

EUGENIA

Se maritase foarte tanara, si cumva imoptriva vointei ei. Nu era pregatita. Dar Andrei, cuprins de febra lecturilor esoterice, cand aflase ca este gravida s-a hotarat brusc: un babat adevara obtine intotdeauna ce doreste.Iar el dorea coilul, o familie! Si nimic nu-l putea clinti, Dorinta lui a fost atat de puternica incat a alungat pana si demonii care se invarteau prin prejur.Erau saraci, abia daca puteau iesi din casa. Eugenia manca macaroane, iar el friganele. Prietenii treceau pe la ei si le mai lasau mancare. Ea lucra ca invatatoare la o scoala, iar el ca tanar student la conservator, mai facea meditatii la vioara cu cativa pustani de bani-gata.O data au facut-o lata cu santal, slam italienesc, mozarela si somon afumat. Cheltuisera toti banii pe care ii castigase Andrei la bingo.Luca s-a nascut intr-o zi plumburie de toamna. Avea patru kilograme si plesena pampersul pe el. Ce fericiti au fost cand i-au facut prima baita. Andrei a terminat conservatorul si a fost angajat la filarmonica. Eugenia s-a intors la scoala. In scurt timp, talentul si persevernta lui Andrei l-au dus departe. A primit contracte mari la filarmonici din Germania, Austria, Portugalia, SUA. S-au mutat intr-o vila luxooasa, Eugenia si-a deschis o scoala particulara, Luca s-a apucat de Karate.Andrei s-a schimbat. Succesul l-a transformat intr-un barbat sarmant, interesant si cu mare priza la duduitele cu aer intelectual.Incet a inceput s-o insele. La inceput discter, apoi din ce in ce mai neglijent. Eugenia a inceput sa se ingrase, reuza sistematic sa se mai epileze si a devenit foarte certareata, aproape violenta. Viata lor devenise un calvar, iar Luca a fost cel care i-a sfatuit sa divorteze.Andrei a acceptat fara sa ezite si i-a multumit baiatului lui pentru intelepciunea de care a dat dovada. Eugenia a facut o criza de isterie, apoi un soc.Aproape un an, biata de ea a umblat pe la ghicitoare, vrajitoare, astroloage si preoti incercand sa inteleaga de ce si-a pierdut atat de brusc casnicia si de ce nu fericirea. Ba o data, chiar cand era sfasiata d eindoileli si nelinisti si-a fiert niste macaroane. Luca a stattot timpul langa ea si a sprijinit-o. In fiecare dumunica, Andrei venea sa-l ia la el. Eugenia abia daca ii vorbea. Se intelegeau tacit, mai mult din ochi. Intr-o zi, Eugenia s-a dus la sala, apoi la cosmetica, la discoteca, la munte, la unul, la altul. Un doctor, chiar i-a spus ca este cea mai frumoasa femeie din viata lui. Ochii au capatat din nou viata, zambetul i-a luminat fata. Luca era fericit sa-si vada mama renascand.S-a apucat de germana, si-a extins scoala particulara, a deschis o filiala si la Brasov. Devenise o femeie de succes, curtata de barbati mai tineri si respectata de cei mai in varsta! Andrei a avut un accident de masina. Grav. Nu mai putea canta niciodata la vioara. Luca ii aducea in fiecare zi portocale. A venit si Eugenia. S-au privit o clipa in ochi. Andrei a zambit ca atunci cand s-au cunoscut, iar Eugenia a ras, a plans si iar a ras. S-au mutat din nou impreuna.Eugenia a fost alaturi de el I toata perioada cat a durat depresia lui profunda. De ziua lui i-a facut cadou o vioara!

CLAUDIA

Vaporul taia valurile, apusul taia respiratiile, iar ospatarul grec, foarte galant le intinse cupele cu sampanie. Claudia soarbea incet, fatal, constienta de impresia lasata de decolteul obrazinic care ii dezvelea omoplatii. Abia plecasera din Hercalio, iar pana in san torini aveau ceva de mers.Dragos fuma apatic tigara de foi si calcula in gand ce profit ar putea avea daca vinde terenul din Primaverii cu 750 de euro pe metru patrat. Bratara serpuia pe incheietura claudiei facand-ul pe ospatar sa-I dea tarcoale ca un vultur garbovit. Niste englezoaiece bete cantau oribil I will survive.Seara veneise cu noante de mov si albastru pur,iar Claudia isi trase salul pe umeri, urmarind silueta greoaie a sotului ei care plecase in cabina acuzand o durere surda in cap.

“Doamne ce plicticos, e! In afara de bani, nu mai ere nimic sub chelia aia…normal ca-l doare capul!” Dragos nu a fost niciodata un romantic. S-au casatorit rece si luxos, ea fiind o fica asociatului principal de la Global Imobiliare. Avea 35 de ani si nu stiu cat era de frumoasa, dar cu siguranta, distinsa. Degaja un aer glacial, elegant si nostalgic. O tristete jucata ii innobilea privirea de un verde uscat. “ Nici macar de preludiu nu mai e in stare…” Dragos s-a intins pe pat, lipindu-si paharul de whiski de frunte.” 1.980.000 de euro, daca il conving pe Raul sa intre cu 35 la suta din investitie, pot sa cumpar repede lotul de la Guvern. BRDul, acopera terenul si incepem constructia, nemtii…”

Un tip interesant, imbracat intr-un costum de in cerem, bronzat si cu sandale de piele maro s-a apropiat de Claudia, intreband-o in engleza daca se plictiseste. Ea –a privit intens, a tras un fum din Cartierul ei mentolat si lasand usor capul pe spate i-a raspuns cu voce moale ca da. Discutia s-a legat usor, Creta, soare, maslini, cat de limpede este egea si cat de multi englezi sunt la bord. Il chema Steven Lundgren, olandez. Venise in vacanta cu prietenii de la Banca Centrala din Rotterdam, unde era director de credite. Claudia il urmarea pe sub gene cu gesticuleaza nonsalant.

- Iti place bunjee jumpingul?

- N-am sarit niciodata, mi-e frica de inaltime, si apoi

sotul meu nu, m-ar lasa niciodata…

Olandezul a zambit cu subanteles...

- Domnul cu calvitie, e sotul…credeam ca este tatal!

Claudia zambi frumos cu dintii albi sun buzele incarcate de silicon.

Au mers la masa. Homarul, sampania si sarmul olandezului o faceau pe Claudia sa se simta confortabil. Chiar rasese de cateva ori zgomotos. Un amfitrion energic simasliniu ii invita pe toti la Karaoke.

“ Vand vila de pe Toamnei, bag 250.000 de euro in conacul lui Platareanu…” Dragos adormi zambind.

Olandezul canta simpatic cu accentul lui nordic “Et si tu n’existe pas…”Prietenii lui, blonzi, bine facuti si cu ochii albastri dansau cu niste fete tinere si cam zmucite. Ospatarul-vultur statea constiincios la masa lor astreptand bacsisul, dar olandezul plati cu cardul. Atenta la detalii, Claudia ii strecura in mana una de 10 euro. Aerul rece ii intari sfarcurile, fapt ce nu trecu neobservat. Pana la San Torini, mai aveau vreo 2 ore.

- vrei sa vii la mine in cabina, aici e cam frig.

“Doamne, ce ma fac? Asta vrea sa mi-o traga, Dragos doarme mangaind bancnotele lui imputite, iar eu n-am mai facut dragoste de 35 de zile…”

- Da, sa luam si o sticla de sampanie!

- Nu cred ca o sa avem timp, ajungem prea repede.

- Totul se derulase rapid, pasional, animalic. Olandezul avea sa-si ingrijeasca umarul. In mai putin de o ora, Claudia era machiata, la fel de nostalgica si rece asteptand debarcarea. Dragos cu ochii lipiti de somn si cu fata botita o lua in brate.

- Te-ai plictisit draga mea? Iarta-ma dar m-a durut atat de tare capul si cred ca am adormit. Ajungem imediat la hotel si dupa aia…iti fac un masaj!

Olandezul cobori inaintea ei si ii facu discret un semn. Dragos il saluta si el zambind.

“ ce prietenosi sunt englezii astia!”

PASTILA

Toti ii spuneau Pastila.Asta pentru ca se droga cu extasy si era mai tot timpul zapacit.Traia de o viata in Pantelimon si era tarficant, proxenet si cantaret de manele.Facuse si ceva parnaie. Nu era barbat urat, poate cam schilod si…nespalat.Conducea un martan balena si avea parte aproape in fiecare noapte de serviciile lui Suzi, o curva platinata din Chisinau.Intr-o zi fusese prin in flagrant si dus la Jilava.Nu cunostea pe nimeni din celula. “Studentii erau recidivisti: un smenar, un spargator de apartamente, si un admnistrator de SA.Avand scoala, se descurca binisor naeatragand atentia asupra lui. Difuzor totusi l-a luat la ochi si pe cand facea curat la bucatarie l-a acostat:

- Auzi, soro, tu de care imi esti curista sau botista?

Tot il stiau de frica pe Difuzor. Fusese condamnat la 25 de ani, acuse vreo 13 si, se stia, toti bobocii treceau prin patul lui. Mare, gros, cu o fata de mistret si bicepsi de cfr-ist, pe el nu-l putea refuza nimeni.

Inghiti in sec, se uita in jur, nimeni.

-Daca ma lasi in pace, iti dau pastile gratis cat stau aici.sa moara mama!

Difuzor l-a luat tandru de mana.

- Frumusico, ma pis pa pastilele tale, tu in seara asta esti bomboana mea, si am sa te sug pana o sa ma cauti cu salteaua. Am zis! Cum stai cu gaoaza, ca eu sunt dotat si daca esti stramta…te ard, futu-ti fata aia ta de haladita!

Patul era tare. Difuzor mirosea a rachiu aprig de calnau. Dupa o ora de infern, l-a lasat sa plece.

- Te astept maine seara, smecherito, dac nu vii te sparg!

Plangea. Pana acum scapase de “Botez”. IL durea tot corpul si vomita. Colegii de semestru radeau:

- Asa e la inceput, p’orma incepe sa-ti placa, curva mica, ca daca nu vezi partea frumoasa, dai da dracu 2 ani paci’lea.

S-a dus apoi cuminte, in fiecare seara. Si s-a mirat cand s-a simtit prima data gelos. Difuzor se ocupa acum de un hot de masini.Statea singur, mahnit gandindu-se la cat de porci sunt uneori barbatii!

MONOLOGUL UNEI DOAMNE IN VARSTA

Incerc sa nu rosesc, pentru ca voi aborda acum o tema oarecum tabu: cand au femeile orgasm? Cui ii pasa, ar raspunde un domn cam misogin. Nedorind sa fac o introspectie I tumultul trairilor unei biete fapturi lipsite de aparare, voi ataca, delicat si fara intentii belicoase perspectiva unei femei intre preludiu si…post ludiu.Desigur, barbatii au auzit si ei despre aceste doua concepte sanatoase, dar oare sunt ei pe deplin constienti de efectele, de atatea ori devastatoare pe care ele le a asupra noastra? Sunt multi dintre crai, care din experienta au invatat, ca noi trebuie sa fim tinute in brate, rasfatate, alintate…ca suntem in cele din urma dependente de tandrete, ca pentru noi, dragostea nu este un sport extrem, ci o stare de spirit, ca noi preferam oricand lumanarelele parfumate, performantei atletice. Altii, trec cu vederea aceste amanunte, fara importanta cum spun dansii si ne transforma ba in cal cu manere, ba in trambulina sau mai stiu eu ce alt accesoriu olimpic. Noi nu vrem sa tipam de durere, ci de placere, dar sunt atat de multi cere inca mai cred ca forta bruta imblanzeste scorpia! Un alt capitol aruncat intr-un con de umbra este postludiul, pe care multi il confunda cu tigara de dupa! Nu domnilor, nu la sta se refera! Avem nevoie de o imbratisare protectoare, de o vrba buna, ca nu cumva sa ne simtim folosite si…doar atat! Nici nu vreau sa discut aici despre acei masculi feroce care se uita la teevizor in timp ce fac…acestia nu sunt demni de interesul nostru. Avem o reala problema de comunicare intre noi si ei…Vrem sa ne lasam cucerite, dar cu rabdare, atentie si…perseverenta. Din pacate, astazi, mai mult ca oricum, barbatii vor sa comprime timpul ritualului intr-o singura propozitie: Vrei? Da! Ei bine, asta nu se poate. Nu suntem gonflabile. Ne trebuie o cina romantica, o plimbare prin parc, o seara la teatru, si asta nu ca sa le facem paguba domnilor, ci pentru a ne simti si noi actrite in marea piesa a seductiei. Ei de multe nor ne vor doar un décor oarecare…Intre preludiu si postludiu se afla toate framantarile noastre, restul e…tacere!

Acesta a fost tangoul meu cu o muza generoasa care s-a strecurat in fumul tigarii mele de foi cand ma concentram la articolul meu lunar pentru aceasta frumoasa revista. Sper in bunavointa si generozitatea voastra pentru a nu arunca cu rosii in mine!


Joaca-te...serios


Alergam foarte grabiti catre niciunde, calcand in fuga noastra peste dragoste, vise, jocuri si miresme, dam iama in bunatatile care expira repede si plini de bani, colesterol si ruj pe gulerul de la camasa murim speriati. Ne miram apoi ca nu intelegem nimic din luminile care vin sa ne ceara socoteala…

Un baiat caruia, cineva i-a luat valul de pe ochii.

O tema actuala: mai avem timp sa iubim ?

Un cinic ar spune, fugi bai nene de aici cu siropul vascos…pe cine mai intereseaza azi iluzia asta?

Un burtos cu par pe umeri si lant gros sub gusa ar rade stirb si ti-ar raspunde…” fratioare, pe banii mei ma simt bine numai eu, da?!”

Dar un intelept ar zambi si te-ar invata ca avem atatea vieti la dispozitie sa invatam chestiunea asta…

Eu, va marturisesc sincer, am avut un moment cand apele mele limpezi s-au tulburat si m-au aruncat intr-un vartej, pe care unul mult mai talentat decat mine l-a numit “ balciul desartaciunilor”…Sa va povestesc…

Cand barba a inceput sa creasca de la o zi la alta, iar contul si mai repede, cand vanitatea ma facea sa-mi para bine ca sunt arogant, iar ochii imi erau obisnuiti sa vada figuri ametite de aura vedetei, pe nedrept nerecunoscuta international, m-i s-a parut firesc sa vad pe cer un zeppelin pe care sa scrie ca in celebrul “Scarface”: “ the world is your’s”. Bizar, simteam in mine un gol pe care nu stiam cu ce sa-l umplu. Am incercat cu mici sau mari distractii: femei, jocuri, seductii, succese. Cand am vazut ca ramaneam la fel de nud in tabloul gri al eternelor nemultumiri am incercat ca FNI-ul sa inmultesc banii, si tot ca el am reusit…apoi vrajit de o noua aura am inceput sa ma ia de piept cu magraonii zilei si sa dau cu ei de pereti pana m-am gasit plin de sange pe jos in baie. M-a durut aproape un an. Si mai ciudat, nu m-am gandit niciodata ca dragostea m-ar putea satisface, pana intr-o zi, la mare cand stand pe nisip cu sotia mea bucurandu-ne de puzderia de stele vii care erau acolo, parca pentru noi am avut …asa, un fel de revelatie…Si am inceput, exact ca un calculator caruia i-a fost introdus un program antivirus sa depistez momentele din viata mea care nu contineau iubire. Mama, cat erau de multe: greseli mici fata de sefi, mari fata de prieteni, enorme fata de sotia mea si cateva esentiale fata de mine. Acolo pe nisipul de la Vama Veche m-am simtit dintr-o data lipsit de substanta. Mi-am amintit apoi de indemnul Sf. Augustin: “Iubeste si fa ce vrei!”, desigur si de aforismul lui Pavel: “Daca dragoste nu e, nimic nu e”. Era greu…trebuia sa refac un traseu, pe care il abandonasem de mult. Linia ferata ruginise, poteca se umpluse de buruieni, dar mai ales Lili de frustrari. E…dar am inceput sa ma simt dintr-o data liber si dupa 14 ani de convietuire am avut curajul sa-I spun ca o iubesc, si il asigur pe bunul meu prieten Mircea ca nu era nimic libidinos in asta, apoi m-am hotarat sa ma impac cu cei pe care ii dezamagisem ( aici mai lucrez inca).

Incet, viata mea s-a umplut de o lumina de care am ras in repetate randuri si care m-a imbracat putin. Azi incepe sa nu-mi mai fie jena de goliciunea mea. Ciudat, cum viata iti rezerva asa niste surprize…Neincrezatorul, pesimistul, misoginul, cinicul, ispititorul si profund nemultumitul din mine s-au luat frumusel de mana si s-au dus la o plimbare prin labirint. (sper sa se rataceasca pe undeva, pe acolo…)

Pare anacronic, daca nu desuet sa va vorbesc astazi despre dragoste, dar cum nimic nu e intamplator si toate se aseaza perfect pe tabla de sah a Marelui Regizor, probabil ca se va gasi cineva dintre cititorii acestei mici, dar vesele spovedanii caruia I se va face dor de o noapte plina de stele.

Aici se opresc degetele mele pe claviatura anticului laptop. As scrie ca va iubesc, dar ma tem sa nu devin patetic…ori cum, va asigur ca e de preferat ridicolul fericit, decat sublimul trist si constipat.

Va mai astept …pana atunci aveti curajul sa va jucati cu dragostea, daca vreti ca ea sa fie serioasa cu dumneavoastra!


joi, 16 iulie 2009

Intre A si Mor se afla marea taina a Universului


„Femeilor, supuneti-va barbatilor vostrii, precum se cuvine, in Domnul.

Barbatilor, iubiti pe femeile voastre si nu fiti aspri cu ele”!

Epistola catre Coloseni a sfantului apostol Pavel ( 3:18-19)

Intr-o zi cu soare si copaci infloriti, in anul de gratie 1274, la Florenta un tanar plimbandu-se amuzat pe strazile prafuite, lasate in vacarm si danganit de coplot, vede la un moment dat o silueta care ii aprinde toate simturile intr-un extaz nemaintalnit pana atunci. El era Dante Aligheri, iar ea, preafrumoasa Beatrice. De atunci, in literatura lumii se vorbeste pentru prima oara de dragoste la prima vedere. Divina Commedia, suma tuturor adevarurilor esoterice de pana atunci, imbogateste vocabularul si enciclopedia sentimentala a omenirii cu sensuri noi, care vor schimba fata destul de intunecata a lumii, aducand zambetul tainic al indragostitiilor. Daca pana atunci, casatoriile si relatiile intre sexe se consumau prin acorduri foarte serioas intre familii apartinand aceleiasi clase sociale, religii sau semintie, zorii renasterii reamintesc tuturor barbatilor si femeilor ca suntem nascuti din dragoste si nu din interes! Istoria acestui cuplu devine o pilda peste timp. Dante si Beatrice se casatoresc cu altcineva dupa ce si-au consumat iubirea ferindu-se de lume. Ea moare prematur, iar el cuprins de o jale terifianta ar rascoli tenebrele pentru a-i mai sorbi, macar odata, lumina din privire. Sfarsitul secolului al XIII-lea anunta, asadar romantismul! Desigur, trebuie precizata marea influenta a sufismului, acest curent nascut din islam, dar raspandit in toate marile culturi si religii ale lumii, care prin Ibn Arabi innobileaza dragostea sexuala in termenii iubirii divine. Dupa aproape o mie de ani in care sexualitatea a fost considerata impura, diabolica si „generatoare de mari napaste”, asa cum credeau pana si gnosticii catari, iata ca sub influenta maura si gratie marelui Dante, romantismul devine motorul prin care armele incep sa rugineasca in lumina frumusetii iubirii. O palida scanteie atrage sufletele ratacite in bezna inchizitiei, iar asprimea cugetarii carturarilor din chiliile austere se transforma in nectarul schimbarii fluidelor dintre barbat si femeie. Semnalul, odata dat, deschide drumul trubadurilor, acesti poeti vejnic indragostiti care canta despre visul cavalerului intors din cruciade de asi intalni printesa inimii. Iute, acordurile suave incep sa pluteasca deasupra curtilor nobiliare si se imprastie in toate clasele sociale schimband pentru prima oara in Europa Medievala rolul de femeie supusa barbatului. In cantecele lor, menestreii dragostei spun de aceasta data, povestea barbatului care devine robul iubirii pentru „aleasa inimii”. In aceasta noua poveste de dragoste cei doi cunosc o stare alterata de constiinta prin care inteleg ca ei au devenit expresia sacrului masculin si a sacrului feminin, din uniunea carora se naste perpetuu VIATA. Iata ce scrie marele trubadur Guillome de Poitiers: „Vreau sa raman cu doamna mea , pentru a-mi inviora atat de bine inima, incat sa nu mai pot imbatrani”!

Pentru Jonathan Black, autorul minunatei culegeri despre esoterism „Istoria secreta a lumii”, insasi Renasterea are la baza un impuls de natura sexuala: „Intreaga constiinta umana a fost transformata si a trecut la alt nivel de evolutie, deoarece cativa oameni au ales un nou mod de a face sex. Oamenii de atunci au inceput sa faca dragoste!”

Am vazut, iata cat de frumos incepe in istoria noastra romantismul si marea lui incarcatura senzoriala. Insa sa nu uitam ce le scrie sfantul apostol Pavel Corintenilor: „Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul;asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau ci femeia”! Ceea ce inseamna ca nu putem fi pe deplin intregi decat impreuna.

Am folosit acest mic pretext pentru a intari ideea unei poezi care pe mine m-a tulburat alchimizandu-ma:

„O, dragul meu Pan,

si voi

divinitati ale acestor locuri, daruiti-mi frumusetea interioara

si faceti

ca intreaga infatisare a mea

sa fie in armonie

cu ceea ce port in suflet.”

Platon, sfarsitul lui Fedon


Si daca suntem cu totii un gand in marea minte univesala?

„Gandesc, deci exist!”

Renee Decartes

Poate ca, raspunsul care destrama tainele miracolului, supranaturalului, magicului din vietile noastre se afla undeva, discret asezat in procentul urias de peste 85 la suta din capacitatea noastra cerebrala pe care nu o folosim in mod constient. Cercetatorii moderni ai creierului, confirma astazi ceea ce esoteristii, maestrii spirituali, shamanii sau practicantii inaltei magii spuneau cu convingere: „ capul este locul de intalnire dintre ego si sine” (P.Culianu – „Calatorii in lumea de dincolo”), dintre om si Dumnezeu, este locul de tranzit dintre viata si moarte, poarta care separa lumea iluziei de cea a Adevarului Suprem si anume acela ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Domnului. Iar tot ceea ce omenirea a creat pana acum material, cu siguranta a proiectat mai intai mental. Si aici se muleaza perfect pe idee curiozitatea lui Einstein: „Nu cred ca ma intereseaza cum a facut Dumnezeu universul, ci sunt mult mai tentat sa aflu ce gandeste...Dumnezeu!”

Azi, cand informatia circula liber aproape in toata lumea, cand omenirea pare mai pregatita ca oricand sa accepte realitatea spirituala, cand lucrari precum „The Secret” sau „What the bleep do we know?” sunt tiparite in milioane de exemplare si citite in peste 80 de limbi, cand oamenii de stiinta afirma, si ei mirati ca spirele noastre de ADN, intainse au o lungime aproape infinita si ca detinem in propria noastra structura informatia tuturor regnurilor vii, ca functionam intr-o dimensiune a frecventelor si ca ne comportam in parametrii unor softuri deja create, ca la computere, ne este mult mai usor sa intelegem povestea oculta care se ascunde in parabolele fiecarei mari religii. Si daca am accepta ca profetii erau inainte de toate niste invatatori despre lumea noastra primordiala si despre relatia noastra cu Tatal Ceresc, Mama Pamanteasca si cu fratii nostrii mai mari, ingerii sau mai mici, semenii nostrii am intelege ca religiile sunt cai de acces spre originea noastra divina si nu scopul final al cautarilor noastre. Inainte de toate, si noi am fost un cuvant rostit de Creatorul aflat intr-un intens si infinit proces de gandire: „ Ma gandesc sa facem omul dupa chipul si asemanarea noastra, parte barbateasca si parte femeiasca” spune El in Cartea Genezei. Daca adaugam aici si definitia pe care Hermes Trismegistul i-o da Marelui Arhitect: „Supremul Zeu al Mintii Universale”, incepem sa intelegem cum functioneaza intreaga creatie la care participam neincetat prin tot ceea ce gandim si infaptuim. Eram cu mii de ani in urma niste familii, triburi, ginte ratacite prin locuri ostile, dar ideile unora dintre noi, odata puse in practica au generat civilizatia umana. Atata timp cat masa critica a inteligentelor planetare au functionat in programul iubirii si al tolerantei, umanitatea s-a dezvoltat pe orizontala intr-o continua alchimie economica si sociala, dar si pe verticala intr-o ascensiune catre Divin pe cai ale dialogului si ale intelegerii. „La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu” ne spune Vechiul Testament, iar Iisus afirma coroborand in Noul Testament: „Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul!”

Asadar putem destul de lesne observa ca procesele noastre mentale devin acte de creatie. Proiectam orase, masinarii, gandim relatii economice, structuram legi de functionare, lucram cu totii intr-un mare laborator mental si transformam cu fiecare generatie lumea in functie de gandurile dominante ale epocii: antichitatea a generat lumea conceptelor si a necesitatii regulilor de functinare, evul mediu a intarit certitudinea ca apartinem unei familii extinse al carei cap este insusi Dumnezeu, renasterea ne-a redat demnitatea actului de creatie artistica, epoca moderna ne-a ratacit prin curente de gandire mai mult sau mai putin pragmatice: metrialism, creationism, nationalism, etc.

Inteleptii orientului si occidentului stiau din tot deauna ca devenim ceea ce gandim si credem despre noi si lume. Asa s-au nascut tehnicile de autocontrol, de meditatie, care sa ne aseze pe vibratiile inalte ale Spiritului Unic. Lumea exterioara este o proicetie a celei interioare. Daca pentru un tip relaxat si simpatic o zi la plaja poate insemna o bucurie, cu nisipul galben si fierbinte care il incarca de energie cu valurile mari si albe ca niste cai jucausi care ii se sparg bland in piept, pentru un incordat preocupat de cine stie ce, acelasi cadru poate fi catastrofal: nisipul ii arde talpile, soarele il bate in cap, marea agitata ii sporeste angoasele! Un poet scria ceva foarte profund: „ florile nu au miros, dragostea e doar chimie, creierul le da culoare, emotie si inteles!”

Cheia tuturor arcanelor devine credinta. Ce arhitect s-ar apuca de constructie daca nu ar crede in propriul lui proiect? „ Cu un graunte de credinta poti muta muntii din loc” ne spune un pasaj din evanghelie, iar efectul placebo ne demonstreaza ca daca te gandesti ca un pahar cu apa contine o substanta miraculoasa care iti va lua durerea de cap, vei zambi relaxat peste cateva minute, constatand ca ti-a trecut!

Mentalul colectiv este un mare generator de realitati concrete, de accea toate companiile ne transmit mesaje publicitare, politicienii ne aburesc cu slogane si lozinci, tocmai pentru a se folosi de aceasta energie uriasa nascuta din gandurile si visele noastre.

Ma gandesc sa ma opresc aici, si asa v-am rapit destul timp intr-o zi aurie, cu cer albastru si frunze ruginite, cu miros de budinca de orez cu vanile, strecurat discret pe sub usa alba si coscovita a unei bunicute rubensiene. Lumea mea este frumoasa ceea ce va doresc si voua!



Poveste de iarna


Ma asez pe un taburet. Ma golesc de ganduri mutandu-mi-le din emisfera drepata a creierului in cea stanga, imi imaginez ca din mijlocul distantei dintre sprancene pleaca un flux de lumina, ca dintr-un aparat de proiectie. In fata mea apare un ecran ca de cinematograf. Difuzez lumina usor pana cand pe ecran apare o usa alba, mancata de timp. Ma ridic si intru in camera trecutului. Acolo ma intalnesc, de fiecare data cu cei dragi mie, cei vii, cei plecati...e lumina acolo, e multa liniste si...dragoste!”

Am fost un copil foarte fericit. Liber, nebun, golan. Parintii mei, m-au tratat de la inceput ca pe un prieten. Nu au fost certuri, batai sau, mai rau fracturi sufletesti. Pur si simplu, o nesfarsita si blanda camaraderie. Aveau insa o metoda infailibila de a ma pedepsi! Imi amintesc „tratamentul”, dupa o mare magarie pe care o facusem la scoala: corigent, aproape repetent, cu 268 de absente, inainte de trapta a II-a. Au aflat de la bunica, saracuta, pe care o mintisem inca din clasa a VIII-a ca sunt un elev briliant, aproape olimpic, introvertit si cult. Mandra de o asemenea progenitura in familie, scumpa de ea, imbracata cu o blana roasa, neagra, cu un chistoc de „snagov „in coltul buzei, mergand incet, dar mandru, s-a dus la o sedinta cu parintii, pe care eu nu am putut-o opri. (nici acum nu stiu de unde naiba facuse diriga rost de numarul bunicilor; ha, ha pe alor mei il tineam mai secretizat decat dosarele politicienilor de azi). A zambit la inceput cand veni vorba de mine, ca mai apoi sa faca o criza de apoplexie, un atac de panica si un soc psihologic complex. Nepotul ei genial nu era decat un derbedeu, ultimul din clasa, nepoliticos, si tantalau facut gramada! A doua zi, ai mei, divortati fiind s-au intalnit la mama, unde locuiam si s-au hotarat sa ma invite la Atenee Palace. Nu banuiam motivul, dar nu m-a mirat, caci eram obisnuit cu un fel de a trai monden: tatal - cineast, mama – profesoara de romana la Facultatea de Filologie...va imaginati!

Am mancat pe rupte, am ras, am glumit, eram foarte fericit ca-i vad din nou impreuna. O familie! Ca un facut, absolut intamplator, mama m-a intrebat ce vreau sa fac cu viata mea. Cam serioasa intrebarea in contextul unui vin dulce si a unei inghetate cu frisca. Tata, un mare mistocar, pletos, cu barba, intordeauna la patru ace, degajand un miros de parfum discret amarui, mi-a facut cu ochiul lovindu-ma frontal: „ noi te iubim, oricum, chiar si...gunoier...”, Mama mi-a intins pachetul de tigari, pe care evident l-am refuzat, desi eram ( pe atunci) al doilea fumator din familie, dupa bunica si a continuat duios: „ noi stim foarte bine cat esti tu de valoros, nu avem nevoie de o confirmare din partea scolii, dar cu asemenea note si fiind la un pas de exmatriculare, neintrand la treapta, vei fi nevoit sa te muti la o scoala profesionala; unde ai vrea: masini, frizerie, tamplarie, ca stiu eu un inspector care ne poate aranja ceva, poate la scoala de ospatari...” Clinchet de cupe, sampanie...Are rost sa va mai spun cum m-am simtit? Sau ca m-a bustit plansul, de credeau cei din restaurant ca tocmai am aflat vreo veste funebra...Asa se purtau parintii mei cu mine. Mai tarziu, mama, cea mai buna prietena a mea, pleca saracuta la film, lasandu-ma sa-mi fac de cap in garsoniera cu vreo colega emancipata.

Desi, despartiti, au reusit fiecare sa umple in mine jumatatea de care aveam nevoie. Vacante aventuroase cu mama in Fagaras, pe trasee cu grad mare de risc din cauza avalanselor si a vantului, sejururi la hotel cu piscina si jocuri mecanice impreuna cu tata la Poina Brasov, in rest program de voie. Ca din intamplare, mai gaseam cate o carte lasata de mama, in calea mea. Relatiile mele cu parintii si bunicii au fost mai degraba niste initieri decat educatie.

Mama, camil petresciana pana la esenta, m-a invatat ca dreptatea si curajul de a nu face compromisuri sunt singurele cai prin care poti sa devi si sa te mentii demn, de la tata am inteles ca toleranta, eleganta si generozitatea sunt atributele unui barbat adevarat. Am inteles inca de atunci, de la ei ca viata este o poveste care trebuie traita intens si cu bucurie!

M-am insurat si ma straduiesc din rasputeri sa ma comport cu fiica-mea, , cel putin la fel de luminos ca ai mei cu mine.

Nimic nu este mai important decat familia!

Te-am primit azi in camera mea secreta. Nu uita ca si tu poti calatori prin trecutul tau, si sa gasesti acolo tot ce ai nevoie ca sa zambesti.




De ce? Cum? Habar n-am, dar sunt foarte fericit



Niciodata nu m-am simtit confortabil sa vorbesc, sau sa scriu despre iubirie. Am crezut multa vreme, ca un barbat isi traieste sentimentele intens, dar discret. Dezvaluirile nu fac alteceva decat sa voaleze misterul atat de profund dintre doi indragostiti. Dar, ma rog, tema data de Alice, pentru acest articol, imi da, poate ocazia sa imi psihanalizez putin tumulturile ( imi place arhaismul teremenului) sufletului (...sper sa nu devin desuet ca o poeta mioapa care croseteaza pe un mileu numele iubitului nemarturisit)

M-am amorezat teribil, prin clasa I. Evident, nu pot uita numele celei care imi strabatea noptile de stirb, tuns cu breton, slab si din cale afara de timid: Dinu Laura. Locuia la Blocul Turn...rumena, intepata, rebela...O urmaream ca un bolnav, inventam tot felul de pretexte pentru a-i aspira parfumul de mar ionatan. Nu ratam ocaziile, iarna, pe minus nu stiu cate grade, sa o imprsionez prin masculinitatea nepurtarii paltonului si a caciulii, si prin determinarea prin care rezistam fara sa cracnesc la sapunelile cu zapada. ( ce daca, dupa aia, suna mama la salvare...) Prin trimestrul al II-lea incepusem sa-i scriu bilete de dragoste, evident, pe care nu aveam curajul sa-i le dau, asa ca le ascundeam in soba. Mama le gasea si m-i le corecta „Te iubesc!”, in loc de spontanul „Te iubsc”.

Credeam ca si ea ma place...interpretam fiecare privire ca pe o declaratie. Mergeam singur pe stradute intortocheate, imaginandu-mi cum o ataca niste colegi mai mari, iar eu...apar, ii privesc pe toti cinci cu un dispret martial a la Bruce Lee si, calm, cu un zambet vag in coltul gurii, ii pun la pamant cu tehnici subtile, agile si ultraspectaculoase, apoi...galant si modest ii intind ghiozadanul si o conduc pana acasa, spunandu-i ca mi-ar placea sa facem lectiile din cand in cand, impreuna.

Am iubit-o platonic si mistuitor pana in calsa a IV-a cand m-am mutat la alta scoala, din motive disciplinare (incepuse sa-mi placa traba cu Bruce Lee si exersam momentul marii intalniri, cu diversi colegi mai mult sau mai putin indragostiti, totul culminand cu saritura mea, pe fereastra, de la etajul al II-lea, finalizata cu o rostogolire pe nisip, pana la spitalul Grigore Alexandrescu...) Nu m-a durut, dragostea ma facuse infailibil...Dar, ca ori ce barbat, in devenire, am uitat-o imediat ce am cunoscut noii colegi...Scriind acum, asta, realizez ca multa vreme de-atunci m-am indragastit pentru ca simteam nevoie unui spectator pe care sa-l impresionez in vre-un fel. In esenta, egoist. Imi placea sa privesc in ochii lor valoarea pe care mi-o dadeau. In centrul atentiei, mistocar, ironic, curajos, imprevizibil, seducator incepand cu clasa a X-a, adulmecam fapturi vulnerabile pe care le taram apoi in vizuina mea de motan negru etalandu-mi talentele, asteptand rasplata pentru fiecare in parte. MA iubeam pe mine, cel din ochii lor!

Prin clasa a XI-a m-am indragostit orbeste de colega mea, Letitia. Incet, armura mea de cuceritor suveran s-a subrezit lasand o bresa mare. Si cum intotdeauna se aplica proverbul: „Cine scoate sabia, de sabie va muri!” m-am trezit prins fatal in mrejele unei fete care se comporta exact ca mine. Ne-am logodit, ne-am contopit in abisuri si cearsafuri pana cand am aflat, intr-o zi ca plecase in tabara cu altcineva...Atunci mi-am dat seama ca eu nu pot fi gelos. In loc sa ma oftic, sa-mi urzesc planuri de razbunare, am avut prima revelatie majora: „ Daca iubesti, nu contrangi! Mai presus de tine, este libertatea fiecaruia de a alege, da totul neconditionat!”. Am continuat relatia aproape inca un an. Vacanta de vara...marea...foamea si nebunia tineretii fara batranete m-au pergatit pentru intalnirea cu Lili. Ne-am logodit, in toamna, ne-am mutat impreuna si, dupa aproape trei ani ne-am casatorit. Iubire totala, fara explicatie, cu atacuri de panica, cu insomnii cu o intensitate fosforescenta. Intr-o zi, s-a produs colapsul. Dupa ani de casnicie, totul parea iremediabil compromis. Nici urma de mister, senzualitate, numai uzura si frustrari. Am inceput sa ne uram, la inceput civilizat, apoi grotesc. Am plecat...am jurat ca este un drum fara intoarcere, am luat-o pe panta barbatului speriat de andropauza, redevenisem actorul dependent de spectoarea cazuta pe spate ( atat la propriu, cat si la figurat). Atunci, nu mi-am pus intrebarea, cum poate o dragoste atat de mare sa se stinga atat de brusc si sa devina ca o povara. Fara nici o intentie, din partea mea, brusc, intr-o toamna m-a cuprins un dor nebun. Iubirea a navalit din nou in viata mea, la fel de proaspata, ca la inceput. Nu-mi venea sa cred. Destinul imi administra o alta lectie fundamentala. Nu poti fugi de ceeea ce esti, iar eu, ramasesem, in ciuda tuturor aparentelor indragostit de sotia mea.Astazi traim impreuna, o poveste de dragoste fara sfarsit. Am reparat, aproape magic ruptura dintre noi, ca si cum ea nu s-ar fi produs niciodata. Nu pot raspunde la intrebarea Cum? Si nici macar de ce?

Poate, ca atunci cand iubesti cu adevarat nu mai exista spatiu si timp.

DA cred ca asta e! Sunt pe cale sa devin un alchimist, pentru ca am descoperit piatra filosofala. Dragostea transforma impulsul, in sentiment, sentimentul, in ratiune si pe om, in ...Dumnezeu! E atat de simplu!